La noi, e mult mai rentabil sa fii vagabond, decat sa cresti animale sau sa cultivi plante. Boschetarii, spre deosebire de agricultori, nu trebuie sa plateasca la stat impozit pe venit, desi au si ei propriul sistem economic: surse de materie prima (tomberoanele), produse (gunoaiele), producatori (ei insisi), consumatori (persoane cu bani, care prefera sa nu fie deconspirate).

Sasa e fost agronom, tata a trei copii. El spune ca s–a dezis de familie cand a aflat ca sotia l–a inselat. Ii considera tradatori pe toti membrii familiei, inclusiv pe copiii sai, cu care nu mai contacteaza de cinci ani. In prezent are o noua familie — boschetarii.

"In lazile cu gunoi poti gasi foarte multe lucruri bune. De acolo am scurta de piele cu care sunt imbracat. Gasim lazi cu sampanie, cu carnat si alte produse alimentare. Magazinele, atunci cand expira termenul de pastrare a produselor, deseori le arunca. Carnatul insa e bun. Cum sa nu–l iei? Dima, prietenul nostru, a gasit un butoi cu vin de vreo 100 de litri. Bucuros, nu stia ce sa faca. Nici sa cheme in ajutor pe cineva nu putea. Ii era frica sa ramana fara butoi, dar nici nu–l putea duce singur. Noi l–am ajutat. Ne–am adunat cu totii, am baut jumatate de butoi, acesta a devenit mai usor, dar tot nu–l puteam urni din loc."

Victor e inginer–tehnolog, tata a sase copii. A fost lipsit de drepturile de parinte pentru ca suferea de alcoolism. A fost condamnat pentru furt la opt ani de inchisoare, desi spune ca era nevinovat. In prezent, Victor poate fura orice fara a fi observat.

"Am noroc sa gasesc haine si incaltaminte. Tot ce am acum pe mine e din lazile de gunoi. Hainele sunt destul de bune. Chiar si unii dintre cei care lucreaza nu sunt imbracati atat de bine. Astazi am gasit o pereche de pantofi, ceva timp in urma — o bricheta de argint si un ceas suflat cu aur. Bricheta am vandut–o cu 35 de lei, iar ceasul i l–am daruit sotului surorii mele, pentru ca ma primesc si ma hranesc din cand in cand. Sora mi–a dat o suta de lei pe ceas, desi el ar costa cel putin cinci sute. Ieri am sarbatorit. Am gasit doua sticle neincepute de votca si una pe jumatate. Cred ca vreo femeie satula de betiile sotului a aruncat sticlele cu alcool, iar eu sunt bucuros sa descopar asemenea "gunoaie". Trebuie cumva sa–mi potolesc foamea si setea. Votca este un produs caloric. Uneori se intampla sa nu mancam vreo cateva zile. Doar votca ne salveaza."

Sotii T. si P., ambii — fosti angajati ai intreprinderii Electromasina, vanduta nemtilor cu mai multi ani in urma. Familia lor a ajuns pe listele celor 600 de concediati. In prezent, ambii sunt boschetari.

"In lazile cu gunoi poti gasi foarte multe: mancare, haine, metale. Principalul e sa mergi de la una la alta. E mai greu pentru cei batrani sau invalizi, care stau toata ziua langa o urna si asteapta ca cineva sa arunce gunoiul. Astazi pentru noi a fost o zi mai norocoasa. In sacosa pe care ma duc sa o predau sunt vreo sase kilograme de metal, care valoreaza 350–400 de lei. E clar ca nu in fiecare zi iti cade atata metal... Cele mai "profitabile" zile sunt sambata si duminica, cand oamenii fac curatenie prin casa. Odata, rascolind intr–o lada, am gasit printre cutiile goale 50 de dolari. Aveau ei vreo cateva pete, din care cauza la banca nu mi–au dat 20% din lei. Bineinteles ca am cinstit un pahar de votca si vreo doua de vin, dar am pus si bani "in banca" (in borcan, adica) pentru fiica. Are 21 de ani si vrea si ea sa se imbrace la moda."

In fiecare dimineata, pe strada poti intalni boschetari cu sacose enorme, pline cu sticle, plastic, metal, carton. Incotro se indreapta? Cine are nevoie de ceea ce se arunca la gunoi? Oricat de straniu ar parea acest lucru, la portile unor case cu 2–3 nivele si cu automobil in curte, boschetarii stau in rand.

Aluminiu — 10 lei/kg, obiecte din plastic — 10lei/kg, penoplast si carton — 5lei/kg, metale neferoase — 45 lei/kg, sticle de plastic — 10–15 banuti bucata. Uneori in calitate de recompensa e doar un pahar de tarie.

Acestea sunt preturile dictate de cei care vand acelasi "gunoi" la un pret inzecit. Este un business profitabil. Concurenta dintre businessemenii specializati in "gunoisti" este sanatoasa, dar adesea se ajunge si la conflicte. "Se mananca intre dansii ca niste caini. Fiecare nu mai stie cum sa ne atraga de partea sa, sa fim doar clientii lui. Cum altfel? Cel cu poarta inalta, neagra are doua saune si un magazin, iar celalalt, din castelul de peste drum, si–a cumparat chiar zilele acestea un automobil nou."

Cel mai mult impresioneaza gardurile cu care sunt impejmuite aceste "puncte de receptionare a gunoiului" de la boschetari. Inaltimea acestora ajunge la 2,5–3 metri. "Se ascund de ochii oamenilor. Daca vad vreo persoana care nu le insufla incredere, se retrag, pentru ca le este frica. Insa noi nu disperam. Nu ne primeste Petrusa, ne ducem la Liuba, numai ca si Liuba, in ultimul timp, cam da din nas, a inceput si ea sa ne insele la cantar, cum o fac altii. A prins la bani, femeia... Daca nu e Liuba, ne ducem la Vitiusa. El nu ne da bani, dar macar ne incalzeste cu o suta de grame si tot e bine. De fapt ar fi si mai bine daca ne–ar lasa in pace politia, care face ce face si ne retine, cerandu–ne cate 37 de lei pentru ca nu avem documente. Dar cum sa le ai, daca esti "bomj".

Daca lucrurile vor continua astfel, Moldova risca sa devina o tara in care vagabondajul va fi o profesie. "Principiile" de activitate sunt aceleasi ca si in cazul oricarei alte profesii: scoala–te cat mai devreme, munceste cat mai mult, iar rezultatul — nemultumirea sefului, care abia mai incape in fotoliu si, bineinteles, un salariu mizerabil. Singura deosebire ar fi ca boschetarii nu vor ramane niciodata fara de lucru, deoarece gunoiul este o sursa inepuizabila. Ajunge pentru toti.

Svetlana PANTA